duminică, 14 aprilie 2013

"Castelul Vieţii Tale."

A fost odată un domn care hotărâse să facă o excursie prin Europa.
Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate în Marea Britanie, în el fiind menţionate zilele şi orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate. Pe una dintre paginile ghidului, acesta a văzut o ofertă specială "Castelul Vieţii Tale." Din fotografiile prezentate, castelul nu părea mai bun sau mai rău ca altele... Ghidul mai indica, că din motive care vor fi anunţate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxă la intrare, ci la ieşire, iar coordonarea zilei şi orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.
Intrigat de oferta neobişnuită, de cum ajunge la hotel, domnul formează numărul de telefon şi se întelege cu proprietarul cu privire la data călătoriei.
La intrarea în castel era inscripţionat: "Totul în lume decurge după anumite legi.". La uşă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă amabilitate către un om îmbrăcat într-o fustă tipic scoţiană, în carouri.
- Ceilalţi vizitatori au intrat deja? – se interesează turistul.
- Ceilalţi vizitatori? – se miră omul. Nu, numai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual şi nu oferim nici serviciile unui ghid.
Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început a-i povesti turistului istoria castelului şi a făcut o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereţi, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele militare din cameră sub scări, catacombele şi camera de tortură din temniță. Când a terminat povestirea, el i-a înmânat vizitatorului o lingură.
- Şi asta de ce? – a întrebat el nedumerit.
- Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în acesta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare om care intră trebuie să poarte această lingură cu el pe tot parcursul vizitei. După terminarea vizitei, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o Liră sterlină ...
- Şi dacă nu vărs nici un gram?
- Oh, în acest caz, vizita este gratuită.
Vizitatorul a fost surprins şi amuzat de o astfel de condiţie. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip şi excursia Seniorului a început.
Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-şi privirea de la lingură. În partea de sus, lângă galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla puternic şi ar putea vărsa nisipul. A coboarât sub scări pentru a ajunge la sala cu arme militare, dar stând sub scară, şi-a dat seamă că, pentru a ajunge în acea sală, trebuie să sară peste o balustradă. Acest fapt nu i-ar fi pus viaţa în pericol, dar avea să ducă la vărsarea nisipului din lingură, aşa că domnul s-a mulțumit doar cu examinarea camerei de la distantă. Pentru acelaşi motiv, acesta nu s-a coborât în temniță, deoarece trebuia să coboare pe nişte scări foarte abrupte. Foarte mulţumit de faptul că a păstrat conţinutul din lingură intact, a început să se îndrepte spre locul de unde şi-a început turul. Acolo era aşteptat de persoana care îl primise cu o balanță în mână. Domnul a golit conţinutul din lingură în balanță şi a aşteptat nerăbdător rezultatul.
- Surprinzător, aţi pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că, nu trebuie să plătiți nimic pentru vizita efectuată.
- Mulţumesc.
- Ţi-a plăcut vizita? - întrebă la sfârșit omul în fustă.
Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.
- De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip şi nu am reuşit să examinez ceea ce era în jurul meu.
- Foarte regretabil! Ştii, voi face o excepţie pentru tine. Voi umple din nou lingura ta, pentru că astea sunt regulile, dar de data aceasta uită de nisip pentru că, chiar dacă îl verşi pe tot, nu vei plăti nimic pentru vizită. Unica condiţie este că, trebuie să terminați turul în 12 minute, deoarece după acest interval de timp trebuie să vină un alt vizitator.
Fără a risipi nici un moment, domnul a luat lingura şi a fugit spre sala de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură. După a coborât repede pe scări în temniță. Nisipul deja îl vărsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. A alergat spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar aruncând o privire la ceas, şi și-a dat seama că au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea s-a hotărât să plece spre ieşire, unde era aşteptat de același om în fustă.
- Văd că nu mai aveți nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că, nefiind obligat să aveţi grija nisipului, de această dată turul castelului v-a plăcut.
Vizitatorul nu a răspuns imediat.
- De fapt, nu... - a spus el în cele din urmă - Mă gândeam cum să nu întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am avut nici o plăcere.
Omul în fustă îşi aprinde pipa şi spune:
- Există oameni care trec prin ”Castelul Vieţii” lor, încercând să nu plătească pentru nimic, şi nu se pot bucura de această călătorie. Mai sunt şi alţii, care întotdeauna sunt grăbiţi, pierd repede totul şi nu pot obţine plăcere. Puţini înteleg ştiinţa vieţii. Ei descoperă fiecare ungher şi se bucură de fiecare moment. Ei ştiu că trebuie să plătească pentru tot, dar înteleg că în viață sunt lucruri pentru care merită să plătești.
Să nu uităm că farmecul vieții vine din micile plăceri și bucurii pe care aceasta ni le oferă...