luni, 11 februarie 2013

O pilda veche spune ca :

  " Un pustinic văzu odată într-o pădure un şoim.
Pasărea ducea spre cuibul său o bucată de came:
sfâşie carnea în multe bucăţele să hrănească cu ea
un pui de cioară rănit.
Pustnicul se minună de faptul că un şoim hrănea un
pui de cioară şi se gândi: ,,Dumnezeu mi-a dat un
semn. El nu uită nici măcar de un pui de cioară rănit.
Dumnezeu a făcut ca un şoim înspăimântător să ştie
să hrănească o pasăre lipsită de ocrotire dintr-o altă
specie. Înţeleg de aici cum Dumnezeu dă tuturor
fiinţelor cele de care au trebuinţă; şi noi ne
preocupăm într-atât de noi înşine... De acum încolo
voi înceta să mai am grijă de mine! Dumnezeu m-a
făcut să pricep ce am de făcut. Nu am să-mi mai
caut de mâncare! Dumnezeu nu lasă în parăsire pe
nici una dintre creaturile sale: nu mă va abandona
nici pe mine”.
Zis şi făcut: se aşeză acolo în pădure şi nu se mai
clinti din loc: se ruga şi iar se ruga; nu făcea nimic
altceva. Rămase astfel timp de trei zile şi trei nopţi,
fără a bea vreun strop de apă sau a lua vreo
îmbucătură de mâncare. După aceste zile, pustnicul
era atât de slăbit era încât nu mai era în stare nici
să-şi ridice mâna.
Cum era aşa de lipsit de putere, adormi. Şi iată că în
vis i se arătă un înger.
Îngerul îl privi cu tristeţe şi îi grăi: “Este adevărat că
semnul era pentru tine. Dar tu trebuia să înveţi a urma pilda şoimului!”