Te iubesc ....

...Era odata o familie care se dusese la o cabana la munte. Parintii isi vedeau de treburile lor prin casa, in vreme ce copiii se jucau afara. Odata unul dintre ei, suparat ii striga fratelui sau: "TE URASC !!!". Ecoul vocii sale se intoarse la el in mai multe voci "te urasc !" ..."te urasc !"......"te urasc !"...
Nu auzise pana atunci un ecou si il chema pe tatal sau sa il intrebe despre ce este vorba. Tatal ii zise: "Striga acum: TE IUBESC !!!" Baiatul striga si ecoul vocii sale se intoarse "te iubesc !"..."te iubesc !"...."te iubesc !"...
"Vezi, tine minte baiatul meu, asta se intampla si in viata: daca dai iubire, primesti iubire, poate mult mai multa decat dai... daca dai ura, primesti ura..."

Suntem ipocriţi ...

Un tânăr fusese în război în Vietnam aproape 3 ani de zile. Într-un final se întoarce în America şi îşi sună părinţii la telefon.
- Mama, tata, mă întorc acasă, dar vreau să vă cer o favoare. Am un prieten foarte bun şi aş vrea să îl aduc acasă cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare plăcere să îl cunoaştem, au spus părinţii.
- Mai e ceva ce ar trebui să ştiţi despre el; în timpul războiului a fost rănit foarte rău. A călcat pe o mină şi explozia l-a lăsat fără o mână şi un picior. Nu are unde să se ducă şi vreau să vină să stea cu voi acasă.
- Ne pare rău să auzim asta, fiule. Poate rezolvăm cumva să îi găsim unde să stea.
- Nu, vreau să stea împreună cu noi acasă.
- Fiule, îi răspunde tatăl, nu-ţi dai seama despre ce vorbeşti. Un om handicapat ca el înseamnă o povară foarte mare pentru noi. Avem şi noi vieţile noastre de trăit. Ce sens are să ne încărcăm viaţa cu unul ca el. Lasă-l în pace şi vino acasă. O să-şi găsească el unde să stea.
În acest moment, fiul închide telefonl brusc. Părinţii n-au mai auzit nimic de el de atunci. După câteva zile, au primit un telefon de la Poliţie care îi anunţa că fiul lor s-a sinucis aruncându-se de pe o clădire. Erau chemaţi să identifice trupul. Părinţii înmărmuriţi, au ajuns repede la morgă şi acolo au descoperit că într-adevăr, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru.
Băiatul lor avea doar o mână şi un picior.

Ne e atât de uşor să îi acceptăm şi să îi iubim pe cei care sunt amuzanţi, plini de viaţă, fără probleme, dar nu ne pasă de cei care ne pot încurca planurile, care au probleme, sau nimeni nu-i bagă în seamă. Suntem ipocriţi. Da, eu sunt unul din ei.

♥♫ - Stamatis Spanoudakis - Klemena filia(Nyfes) -(superb)

despre plecarea unui om ...despre iubire

.....Suntem atat de mici ....gandurile noastre , gesturile noastre ....intr-o zi se vor pierde  ! Sigur, va ramane doar amintirea . Exista totusi ceva ce invinge si trece dincolo de moarte ...Este dragostea !!! Ca dragostea invinge moartea am auzit , dar nu intelesesem ...acum stiu ca asa este !!! Cand cineva drag moare , nu inseamna ca ai uitat brusc ....Iubesti in continuare , doar ca mai dureros , mai disperat ...dar Iubirea este tot acolo !!! Si strigaaaaaaaaaaa muta .....Cat este de adevart ca Iubirea invinge moartea !!!

♥♫ -Giovanni Marradi - Someone Like You -(superb)

Un cantec doar ....

Am cautat iubirea...

Sa fi fost o iubire imposibila?

Nu intelegea ce se intampla cu el. Parca nu mai era el. Si poate chiar nu mai era. Visa cu ochii deschisi, simtea cum deodata, viata lui capata sublimul rost al existentei efemere...Plutea...Iubea... Da !!! O iubea. Si o iubea nespus. Asa cum marea iubeste valurile, asa cum codrul iubeste copacii, asa cum noaptea iubeste gingasia lunii. Minunat si covarsitor sentiment. Si tocmai el...El, cel care nu credea ca poate simti cum focul curge in sufletul lui, vedea acum aievea cum soarele rasare pentru el, cum raul curge pentru el, cum iarba creste pentru el, cum pasarile canta pentru el. Renuntase definitiv la ideea de a cuceri, pe rand, toate florile din lume, de a le fura cate un sarut si a pleca mai departe, implinindu-si astfel destinul lui de fluture. Dar el nu era asa. Acum stia.
De fapt, toata viata s-a simtit diferit de semenii sai. Nu a fost inzestrat cu frumusetea nativa a celorlalti fluturi, nu s-a simtit niciodata atragator cu culorile lui palide. A crezut insa tot timpul ca mintea, dar mai ales sufletul il vor calauzi pe drumul spre fericire. Iar in drumul lui a aparut ea. Nici prin gand nu-i trecea ca, intr-o zi, pe cand survola inaltimile muntilor, va ameti subit. Si nu pentru ca ar fi avut rau de inaltime, ci datorita faptului ca in fata lui se afla o minunatie de floare, o zana a muntilor. Fluturele era fermecat, ar fi vrut sa stie totul despre ea, s-o afle in toata splendoarea ei. Foarea parea sa-l placa si ea pe micul indragostit si i-a istorisit povestea vietii ei. Fluturele era impresionat: ascultase o poveste trista uneori, dulce uneori, minunata in general. A inceput sa realizeze de ce se simtea el strain in lumea lui. Pentru ca lipsea cineva care sa-l inteleaga. Si Floarea il intelegea, ba chiar il completa. Era magnifica. Sigur, nu era perfecta; nu avea frumusetea unei orhidee sau gratia unui trandafir, dar Floarea de Colt era unica: naturala, gingasa, rara. Zilele treceau, poate erau clipe, poate erau veacuri...Iubirea lor era ceva greu de descris in cuvinte. Parea ceva ireal de frumos. Dar, cum toate lucrurile bune se sfarsesc rapid, povestea lor s-a
terminat brusc, fara generic de final, fara punct culminant, fara sens, lasandu-l pe bietul Fluture intr-o bezna sufleteasca si existentiala. Soarele nu mai rasarea pentru el, luna nu il mai mangaia ca in trecut, noptile ii erau mormant. Nu intelegea de ce, nu gresise cu nimic. Ii rasunau mereu in minte vorbele Florii: "Iarna renunt la tot, ma inchid in mine si astept primavara, sa renasc si sa traiesc o alta poveste." In zadar a incercat el sa-i explice cat de mult o iubeste sau ca o va astepta toata iarna si mai mult, daca va fi nevoie. Floarea, insa, nici nu voia sa auda; mai mult: i-a cerut sa nu o mai caute niciodata. Fluturele ar fi facut orice ca sa o stie fericita, de aceea si-a propus sa-i faca pe plac si de aceasta data. Ii era insa foarte greu si isi amintea mereu de conditia anonim si de iubirea nesecata pentru Floarea de Colt. Desi faceau parte din lumi diferite, se potriveau de minune si se iubeau cu adevarat. Totusi, ceva i-a despartit. Sa fi fost o iubire imposibila?

Ma iubesti?

VIATA ..............CHARLES CHAPLIN

Am iertat greseli de neiertat,am incercat sa inlocuiesc persoane de neinlocuit si sa uit persoane de neuitat.
Am actionat din impuls,am fost dezamagit de oameni pe care-i credeam incapabili sa ma dezamageasca,insa am dezamagit si eu oameni.
Am tinut pe cate cineva in brate pentru a-l proteja.
Am ras cand nu trebuia.
Mi-am facut prieteni vesnici.
Am iubit si am raspuns iubirii,dar am fost si refuzat.
Am fost iubit si n-am stiut sa iubesc.
Am strigat si am sarit de atata fericire,am trait pentru dragoste si am facut promisiuni de vesnicie,dar mi-am frant inima de atatea ori!
Am plans ascultand muzica sau privind fotografii.
Am telefonat doar pentru a auzi un glas,m-am indragostit de un suras.
Am crezut ca mor de atata nostalgie.
Mi-a fost frica ca voi pierde un om deosebit(pe care in final l-am si pierdut)....dar am supravietuit.
Si traiesc inca!
Si viata,nu mi-o irosesc...si nici tu nu trebuie sa ti-o irosesti.Traieste!
Ceea ce este cu adevarat bine,este de a te lupta cu convingere,de a imbratisa viata si a trai cu pasiune,de a pierde cu demntate si a invinge cu indrazneala,pentru ca lumea apartine aceluia care indrazneste si viata inseamna prea mult pentru a fi insignifianta.

♥♫ -Stamatis Spanoudakis-Sudden Love-(superb)

Murim… ca mâine

E-aşa de trist să cugeţi ca-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare…

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

Şi celălalt – şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.

(Magda Isanos)

Cazut am fost

In jurul lui e gol.Pustiu si singur
mergea cu capu-n jos,topit de jale.
Era un om,care de-o vreme-ncoace
abea de se tara,incet,pe-o cale.

Si-n ochii lui ce-i ridica adesea
nu se vedea decat o viata de durere.
O,Doamne,el nu mai era acela
in care Tu-ti gaseai candva placere.

Si era trist si plin de deznadejde,
privea-napoi spre muntele,pe care
doar cu putin in urma el fusese,
dar neveghind,aluneca la vale.

A mers un timp n-acel pustiu,pierdut
de tot ce el iubea mai mult pe lume,
crezand ca a pierdut tot ce-a avut,
pe Cel ce il iubea si propriul nume.

Era murdar,n-avea nimic,doar zdrente
si se privea gemand de suferinta
dar mai demult el nu asa fusese,
ci plin de dragoste si de credinta.

De sus,in urma lui,infiorat
privea Acel ce viata isi daduse
si se gandea in suflet intristat
la tot ce omul pan' acum facuse.

"O,el a stat si-a mers pe drum cu Mine,
l-am invatat si l-am povatuit
si doar stia c-altcineva in lume,
pe el nicicand mai mult nu l-a iubit!

Mi-a fost tovaras.O,si cand tristetea
sau vreo durere mica-l cuprindea
eram cu el si-l mangaiam adesea
si-l sprijineam cand schiopatand mergea.

Eu il iubesc c-o dragoste nespusa,
dar el acum e-n valea de pacat
si merge-n sens opus,cu spatele la Mine,
uitand ca si-nainte tot Eu l-am salvat!"

Si omul ar fi vrut atat de mult
sa se intoarca,caci gemea de dor,
cand se privea era cuprins de bocet
si Il dorea pe-al sau Mantuitor.

"Dar nu,nu pot,imi este prea rusine!
Eu stiu ce mult,ce mult L-am suparat!"
Si lacrimi multe izvorau din mine
si-n drum,acolo jos,m-am aruncat.

-O,Doamne,astazi vad ca fara Tine,
fara iubire si harul Tau maret,
viata mea nu are rost in lume,
sunt un nimic si nu am nici un pret.

si am plans mult,caci nostalgia aceea,
a vremii cand eram doar eu si El
ma mistuia si ma facea sa sufar,
dar eu eram cu spatele spre El.

Si cum stateam,cuprins de-un dor launtric,
am auzit un glas sfasietor
O,da ,Ïl cunosteam atat de bine!
Era chiar El,al meu bun Salvator.

Si m-am intors cuprins de o speranta,
privirea Lui blanda m-a-nvaluit
si sangele-I curgea din maini,din coasta
si a soptit:"Eu pentru tine am murit!"

Plansese mult.Pe fata Lui senina,
urme de lacrimi multe am vazut.
Ah,ma iubea!El planse pentru mine,
mi se-ntampla ceva de necrezut!

Eram pierdut,nu mai aveam pe nimeni,
in lume nu-mi gaseam nici un folos,
dar m-ai strigat,o,m-ai chemat pe nume,
m-ai cautat din nou acolo, jos!

Eu nu am pretuit iubirea Ta cea mare,
Dar jos,cazut,eu am realizat,
ca fara Tine nu-i nimic sub soare,
ca eu sunt mort far' harul Tau bogat.

Imi pare rau de-a mea crunta cadere,
ce m-a durut o,Doamne-atat de mult,
dar vreau ca langa Tine si-n veghere
sa stau de-acum mereu si sa Te-ascult.

Si pentru-a Ta iubire necuprinsa
si pentru harul ce L-ai aratat,
de-ar trebui sa pierd tot ce-am pe lume,
de Tine nu mai vreau sa ma despart!

Amin

,Alina Coman

♥♫ - Giovanni Marradi - Only You -( superb)

cea mai frumoasa poezie crestina citita vreodata pe un blog ....Lacrimi - nestemate pe trandafirul inimii-

– Este cineva pe-aicea care cumpără suspine?
Am atâtea adunate!... Toate tolbele mi-s pline!

Am oftaturi, multe lacrimi; toate puse în desagă.
De vă trebuie, v-ajunge pentru înc-o viaţă-ntreagă…

Nu le vând ca voi să plângeţi, să oftaţi în miez de noapte:
Ştiu că-n voi vor prinde aripi, devenind Dorului şoapte...

Voi veţi şti c-a lor plutire va fi-o dulce mângâiere
Când aripa şoaptei sfinte va fi-atingere-n durere.

Hai! Veniţi la cumpărare! Am şi lacrimi nestemate:
Am cules în suflet doruri, plâns de soră ori de frate...

Pe a inimii petală adunat-am doruri, vise...
Vi le dăruiesc prin versuri, tot cu lăcrimioare scrise...

Am şi-n gene, de vânzare, dor de frate-n miruri plânse...
Şi pe-acestea azi le-aş vinde ca pe briliante strânse.

Îmi sunt dragi că străluceşte-n fiecare doar Iubirea!
Of!... Eu nu le-aş vinde, Doamne! Făr' de preţ le e menirea!

Cu-atât drag mă uit la ele şi le-alint cu line versuri!
Când le strâng din nou în pleoape, plâng în clătinate mersuri...

- Scumpe-a' mele lacrimi calde şi prea îndelungi suspine!
Vă va preţui oftatul cineva mai mult ca mine?!...

– EU!... se-aude-ncet o şoaptă care-mi înfioară dorul...
EU, Maria: Domnul Slavei, Cel-ce-sunt, Învăţătorul!

– O, Rabuni, Mir de lacrimi! Dorul mi-e suspinul greu...
Blând, spre ea, Învăţătorul ’tinse braţ de Dumnezeu...

– Vreau ca EU să cumpăr totul: lacrimi grele şi suspine,
Dorurile strânse-n taină, plânse-apoi pentru oricine.

– Ce-ai să faci cu-atâtea lacrimi?!... O, Rabuni! De ce plângi?!...
Ce suspini oftând amarnic?... De ce mâinile îţi frângi?!...

– O, copilă, nestemate-n Nestemate se plătesc...
Acum plec... Plec la Golgota, să v-arăt cât vă iubesc!...

Duc acolo tot suspinul şi păcatul omenirii...
Răstignirea fi-va preţul cel mai mare al Iubirii.

Daţi-Mi Mie tot ce doare, orice lacrimă tăcută!
Vă voi da, în schimb, Iubirea care Pacea o sărută...

Stamatis -Sudden Love -

Sudden Love - Stamatis Spanoudakis

A fi puternic inseamna a iubi pe cineva in liniste. A fi puternic inseamna sa radiezi de fericire atunci cand esti trist. A fi puternic inseamna a incerca sa ierti pe cineva cand nu merita iertarea. A fi puternic inseamna sa astepti atunci cand nu se asteapta nici un raspuns. A fi puternic inseamna a ramane calm intr'un moment de disperare. A fi puternic inseamna a arata bucurie cand nu o simti. A fi puternic inseamna a zambi atunci cand vrei sa plangi. A fi puternic inseamna a face pe cineva fericit chiar daca tu ai inima franta. A fi puternic inseamna a consola pe cineva cand cel care are nevoie de consolare esti tu. A fi puternic inseamna a te increde in Dumnezeu .

Omul a soptit: Doamne vorbeste-mi! Si o ciocarlie a inceput sa cante, Dar omul nu a auzit. Asa ca omul a strigat: Doamne vorbeste-mi! Si bubuitul tunetului a rasunat De la o margine a cerului la cealalta, Dar omul nu a ascultat. Omul a privit in jurul sau si a spus: Dumnezeule, da-mi voie sa Te vad! Si o stea a stralucit scanteietoare, Dar omul nu a observat-o. Si omul a strigat: Doamne, arata-mi o minune! Si o viata s-a nascut, Dar omul nu a stiut. Asa ca omul a strigat in disperare: Doamne, atinge-ma ca sa stiu ca esti aici! La care Dumnezeu s-a aplecat si l-a atins pe om. Insa omul a dat cu mana alungand fluturele, Si si-a vazut mai departe de drum. Nu lasa sa-ti scape vreo binecuvantare, numai fiindca nu o primesti in felul in care o astepti!

♥♫ - Chris Spheeris - Raining -(superb)

Pasul absent ...


Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.


Octavian Paler

...Azi , ar trebui sa fie o zi frumoasa ...nu stiu ce ar mai trebui ca ziua sa fie perfecta ...e soare , e liniste , muzica se aude in surdina ....ba inca si pasarelele ciripesc nepasatoare de nelinistea mea ...
Si , totusi , ma simt obosita , chiar daca e dimineata si abea m-am trezit ...asteptam un vis , il astept de ceva timp dar inca nu vine...poate ca ar fii timpul sa imi iau gandul si de la vise , cine stie ...?!
Stiu , ar trebui sa nu mai gandesc atat de mult , si sa nu mai incerc sa schimb eu lucrurile ...la urma urmei cei din jur nici macar nu doresc ca lucrurile sa stea altfel ...
Cred ca prefer punctele de suspensie 1 . 2.3 ......in locul raspunsurilor .Da, as prefera aceste puncte ca si cum ar exista si un timp de gandire in asteptarea unui raspuns afirmativ !
Mi-e dor de iarba verde !!! Mi-e dor de copilarie ...cel mai dor imi e sa visez ca zbor ...atunci ma simt cu adevarat libera !
Cred ca inima mea striga atat de tare ca am obosit , strigarea ei este muta ...nimeni nu aude !!!
Muzica se aude ...inca . Muzica e prietena mea cea mai buna !

Tu erai Nordul meu.

" îmi cer scuze cã n-am mai vorbit de mult. Parcã m-as fi rãtãcit...
fãrã busolã si compas.
Pânã acum nu m-am mai rãtãcit. Tu erai Nordul meu.
ªtiam mereu cum sã ajung acasã, atunci când tu erai casa mea.
Iartã-mã cã am fost atât de furios când te-ai dus.
Iartã-mã cã am fost atât de furios când te-ai dus.
eu tot mai cred ca a fost o greseala si astept ca Dumnezeu s-o îndrepte.
Astã-noapte ai venit în visul meu...
cu zâmbetul acela care mã îmbrãþiºa ca pe un iubit... ... ºi mã legãna ca pe un copil. Nu-mi amintesc din vis... ... decât un sentiment de liniºte. M-am trezit cu acest sentiment...
ºi am încercat sã-l pãstrez cât am putut.
Þi-am scris pentru a-þi spune cã îmi caut liniºtea.
ªi ca sã-þi spun cã îmi pare rãu pentru multe lucruri.
Îmi pare rãu cã nu am avut grijã de tine...
... în aºa fel încât sã nu simþi frigul, teama sau boala.
"Îmi pare rãu cã n-am încercat sã gãsesc cuvinte...
pentru a exprima ce simþeam.
Îmi pare rãu cã n-am reparat uºa aceea.
Am reparat-o acum.
Îmi pare rãu cã ne-am certat.
Îmi pare rãu cã nu mi-am cerut scuze mai des.
Eram prea mândru.
Îmi pare rãu cã nu þi-am fãcut mai multe complimente...
... pentru hainele ºi coafurile tale.
Îmi pare rãu cã nu te-am þinut atât de aproape...
... încât nici Dumnezeu sã nu te poatã lua."

„ Astazi chiar de m-as intoarce

A-ntelege n-o mai pot

Unde esti , copilarie,

Cu padurea ta cu tot?"

Mi-e dor de-un vis...

,,Mi-e dor de-un vis aşa curat
Şi alb ca albul de hermină,
Să râd ca florile-n lumină,
Să uit că ros e de vermină
Copacul vieţii scuturat...
Mi-e dor de tine, cea de ieri,

Şi iar visez că sunt cu tine...
Şi-atât de bine şi senin e
Când visul vine să m-aline
Cu dulci şi line mângâieri!...
Visez că zâmbetu-ţi divin

În cale iarăşi luminează-mi,
Că iar la pieptu-mi vii să-ţi razămi
Căpşorul scump, şi-adormi în pază-mi
Ca-n vremile ce nu mai vin...
Visez... dar visurile pier

Curând, ca flori de brumă-atinse,
Iar visul meu din urmă stins e...
Cu braţe-ntinse-n gol şi-nvinse,
Drag vis de ieri, în van te cer!
Şi fără tine, viaţa mi-i

Deşartă ca un ţărm de mare,
Pe care eu te chem din zare
Şi caut dus de se năzare
Vreun semn pe apele pustii...
Te chem şi zi, şi noapte, dar

Tu nu-mi auzi în veci chemarea...
Şi nu-i mai fioroasă marea
În zbuciumarea ei ca marea
Mea jale, chinul meu amar! "

de Ştefan Octavian Iosif

..mi.e dor de zilele când îmi luai fata în palme...mi.e dor de clipele în care priveai în ochii mei...mi.e dor de mâinile tale pe trupul meu...mi.e dor de buzele tale pe gura mea...mi.e dor de îmbratisarile tale....mi.e dor de dragostea noastra ascunsa si de pasiunea noastra dezlantuita...mi.e dor de glasul tau....mi.e dor de mesajele tale...mi.e dor de întâlnirile noastre...mi-e dor ...mi.e dor de plimbarile când ma tineai de mâna în vazul lumii ca si când n.am fi existat decât noi doi pe pamant...mi.e dor...mi.e dor....mi.e dor de tine!....vreau sa fiu iar zapada în viata ta..

vreau iubire..

Plâng florile cu lacrimi de cristal
agatând în ele durerea ofilirii.
Plâng copacii
cu frunze aramii pe alei solitare.
Plânge cerul cu lacrimi reci
înecând ranile pamântului.
Plâng toate culorile curcubeului
ca se topesc în senin.
Plâng cele mai frumoase vise
ce nu au gustat împlinirea.
Plâng zâmbetele de creta
de pe sutele de masti
ce sufoca adevaratul chip.
Plâng cuvintele nerostite
si lasa în urma lor povesti nescrise.
Plâng ranile
de unde s-au rupt aripile.
Plâng iubirile neîmpartasite
în falia inimii însângerate.
Plânge trecutul
ce nu mai poate fi schimbat.
Plâng amintirile
ce nu vor sa moara
în uitarea de gheata.
În oceanul de tristete plutesc,
vad sperantele cum se scufunda,
ma doare neputinta de a evada
din cetatea lacrimilor.

Soldatul Si Pasarea

- Esti trist asta-seara, îi spuse pasarea,
vad eu ca esti trist...
- Nu, nu raspunse soldatul,
- Si totusi pari trist, zise pasarea cea alba,
pari trist.
- Nu, nu sunt trist, raspunse soldatul,
nu, nu.
- Esti trist asta-seara, vad eu,
ai ceva pe suflet mai zise
pasarea alba.
- Nu, nu sunt trist si lasa-ma-n pace!
se rasti la ea soldatul.
Pasarea se desprinse de pe bratul lui
si zbura fâlfâind din aripile ei mari
si albe, foarte albe.
- Unde-o fi plecat pasarea aia cuvântatoare?
se trezi deodata soldatul, vorbind
singur.

Nichita Stanescu - Soldatul Si Pasarea

LACRIMI , Daniel Chisileanu

Într-o zi, Fratele meu Cel Mare plângea
Citea si nu stiu de ce plângea când citea
Era ceva sfâsietor în plânsul Lui
Durea cum nu duruse plânsul nimanui

De parca lumea stelelor bocea si ea,
Când El, Isus, citea plângând din cartea mea.
Plângea în lacrima-i de Dumnezeu si Om
Amurgul peste univers si peste-atom.

Priveam la El si auzeam în departari,
Cum plâng viori la rasarit de înserari,
Cum salciile plâng peste iubiri si vis,
Cum îngeri nu gasesc nimic mai bun de scris.

I-am spus: "Nu mai citi în cartea mea!
Ce daca-n ea povestea vietii mele-i rea?"
Dar El citea mereu, plângând de neoprit.
Iar eu zaceam înfrânt sub visu-mi pârjolit.

"As vrea s-o scriem iar, L-am auzit soptind,
Sa-ti scriu din suferinti un nestiut colind.
Hai, spune-mi despre tine orice ar fi de spus,
Vreo lacrima de dor, vreun gest umil rapus.

Ceva de bine pentru ca, în ceruri cartea ta,
Cât timpul tau grabit nu va pleca.
Va fi curând întunecat de prea târziu
Si-n cartea ta, macar ceva frumos sa scriu.

În seara asta, nu stiu când, mult prea curând,
Se va citi raportul Meu de pe pamânt.
Si-as vrea, când Tatal Meu de tine-o fi citit,
sa nu mai plânga, ci sa fie fericit.

Ploaia sufletului meu,

Ploua cu nuferi, ploua cu flori de margaritar
Si-mi cad pe parul ud petale albe ;
Ce-n drumul lor îmi mângaie trupul, îmi spala fata
Mirosul lor îmi îmbata simturile.
Sunt o mireasa a ploii,
O craiasa a florilor!
Florile… în dansul lor cu ploaia
Îmi soptesc usor un cântec
Ce-mi da aripi sa ma prind în dans cu ele
Trezesc în mine magia zborului ce ma înalta departe în lumea ploilor de flori
Si ploua, ploua cu nuferi si flori de margaritar

Ploua cu vise, ploua cu sperante
Ce ma lovesc în suflet si-mi îmbraca golurile singuratatii
Ploua cu gânduri ce-mi deschid fereastra uitarii
Ploua cu vise ce-mi patrund în inima
Ploua cu sperante ce-mi alunga tristetea
Sunt o mireasa a ploii, o craiasa a viselor,
Un curcubeu de sperante.
Iubiri, trairi se înalta la soare
Pe un zmeu cu fluturi de apa
si-n zborul lui ma striga ploaia
ploua cu vise, ploua cu sperante.

Camelia Voicu

de la Mine a fost aceasta...

Te-ai gandit vreodata ca ce este pentru tine arzator, pentru Mine este dureros? Ce te apasa pe tine, pe Mine Ma priveste.
Calea ta este nepretuita în ochii Mei pentru ca te-am iubit de la inceput, bucuria Mea este sa te învat pe tine.
Când peste tine vin ispite si de fata este vrasmasul, Eu vreau sa stii ca de la Mine a fost aceasta.

Eu sunt Dumnezeul tau, Acela care pe toate le orânduiesc si nu fara de rost ai ajuns în acest loc, acesta este locul pe care Eu ti l-am ales.
Nu m-ai rugat tu oare, ca Eu sa te învat smerenia?
Ei bine, Eu te-am adus pe tine aici, la scoala în care se învata aceasta lectie.
Cei ce sunt langa tine, aceia sunt prin voia Mea.
Daca te-ai aflat în neajunsuri, si iti este greu sa te ridici, atunci sa stii ca de la Mine a fost aceasta.

Chiar daca eu stapânesc peste toate ale tale, Eu doresc ca tu sa vii la Mine sa cunosti ca de la Mine primesti totul.
Darurile Mele sunt nesfârsite, dar Eu vreau ca tu, în prezenta Mea, sa te convingi de dreptatea Mea.

Sa nu fii ca ceilalti sa zici în neputinta ta: „ Nu cred în Dumnezeul meu!“ .
Ai strabatut într-una nopti în suferinta, de cei dragi si apropiati inimii tale te-ai despartit, de la Mine a fost aceasta.

Eu sunt Acela ce îngaduie suferintele.
Ca sa-mi vorbesti am îngaduit asta. Astfel sa gasesti linistea vesnica.
De-al tau prieten sau altcineva, caruia inima ai deschis-o ai fost ranit; de la Mine a fost aceasta.

Am îngaduit ca aceasta nemultumire sa te încerce pe tine, pentru ca în Dumnezeu sa-ti afli cel mai bun prieten.
Eu vreau ca in toate sa Mi te înfatisezi si cu mine sa vorbesti.
Daca te-a clevetit cineva, în grija Mea sa lasi aceasta si, din adâncul inimii tale, de Mine sa te apropii ca sa fii ferit de cearta.
Eu luminez în dreapta ta si în launtrul tau ca soarele de amiaza.Socotelile ti s-au încurcat, deznadajduit din tot sufletul ai obosit; de la Mine a fost aceasta.

Ti-ai faurit un vis, ai avut dorintele tale, înaintea Mea tu le-ai depus pentru a fi binecuvântate.
Însa voia mea e ca tu sa-mi înfatisezi toate momentele vietii tale, ca Eu sa le îndrept, pentru ca tu, zidirea Mea esti, iar nu o forta intamplatoare.
Neasteptata zadarnicie a vietii te-a ajuns pe tine si, acum, inima ta a învaluit-o; sa stii ca de la Mine a fost aceasta.

Eu doresc ca sufletul tau sa fie pururea arzând înaintea ochilor Mei si prin numele Meu sa biruiesti toata slabiciunea.
De mult timp din cauza micimii tale sufletesti si a putinei tale credinte, nu mai ai parte de cuvânt din partea celor apropiati si dragi tie.Sa stii ca de la Mine a fost aceasta.

Chiar în nelinistea aceasta, Eu încerc cu tarie credinta ta si puterea rugaciunii tale pentru aproapele tau; oare nu pentru grijile celorlalti ai poposit cu rugaciunea în Iubirea Mea?
Cand te-au întâmpinat pe cale felurite boli nevindecate, iara tu, legat ai ramas de firea ta? De la Mine au fost acestea.

Eu îmi doresc ca tu sa ma cunosti mai adânc si sa nu te chinui sa patrunzi în a Mea lumina pentru mântuirea sufletelor muritorilor, ale caror cai sunt de nepatruns.
Ci cu smerenie si cucernicie sa-ti pleci capul sub harul Meu.
Ti-ai dorit sa faci ceva însemnat pentru Mine, te-ai plecat, în schimb, bolilor si neputitelor.
De la mine a fost aceasta.

Atunci când ai fost absorbit de lucrarea ta, Eu n-am putut defel sa te aduc la Mine.Eu vreau sa te învat sa primesti constiinta propiei nimicnicii când Eu îti lipsesc.
Doar unii din fiii mei cei buni care s-au desprins de viata cea lumeasca au dobândit arma rugaciunii neâncetate.
De-ai intrat pe neasteptate într-o slujba grea si cu mare raspundere, sa nadajduiesti în Mine.

Eu te încredintez ca aceste greutati vor fi binecuvântate de Domnul Dumnezeul tau în toate caile tale si, peste toate, Calauzitorul si Sprijinitorul tau va fi Domnul tau.

În fiecare zi a vietii tale ai avut în mâinile tale, copilul Meu, acest vas luminat de mila Mea, foloseste-l cu (în) libertate.
Pazeste-l, cunoaste-te si întotdeauna ia aminte ca oriunde ai fi, tu suflete -în neputinta si în disperare– sa înveti ca în toate sa Ma vezi pe Mine.
Toate au fost trimise de Mine spre desavârsirea sufletului tau.

Toate acestea de la Mine au fost!

Când ai sa fii întristat si mâhnit citeste si te linisteste pentru ca
Cel drag noua, Te iubeste!

copacul

copacul
“Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.
Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. (Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie).
Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca,pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele. (Iubirea este intotdeauna gata sa se incline; egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.)
Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile.
Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. (Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu este fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva).
Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. (Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac
sa te simti mizerabil).
Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea,copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele,copacul se simtea fericit. (Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il reconforteaza).
Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri.
Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe lacopac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare,strigandu-i din adancurile sufletului sau: “Vino, vino. Te astept”.(Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare).
Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.
Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. “Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?”
Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: “Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.
Baiatul i-a raspuns: “Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc bani”. Egoul este intotdeauna motivat: “Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”. (Egoul are intotdeauna un
scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata).
Uimit, copacul i-a spus baiatului: “Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am”. (Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat).
“Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.
Baiatul i-a spus: Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani”. (Egoul cere intotdeauna bani, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa).
Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: “Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani”.
Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a ruptcrengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. (Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nueste cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire).
Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui,dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.
Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.
Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era in agonie.
Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac.
Acesta i-a spus: “Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma”.
Barbatul i-a raspuns: “Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte”. (Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca).
Copacul a insistat: “Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine”.
Barbatul i-a raspuns: “Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?”
Copacul a exclamat: “O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa”.
Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.
“Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile,pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor”.
Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. (Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime).
Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.
Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: “Vino, vino, iubitul meu”.
Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat:
“Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp”.
Batranul i-a raspuns: “Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca”.
Fericit, copacul i-a spus: “Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el.
As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi ta”.
Omul a adus un fierastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.
Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. (Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat).
Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: “Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer,iar el nu intelege decat acest limbaj”.(Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii).

As vrea sa zbor !!!