Sa vorbim ,sa spunem cuvinte ...cuvinte frumoase care sa imbrace sentimente alese ! Am auzit de curand ceva care mi-a ramas in minte ,ceva frumos ...;
povestile frumoase li se intimpla oamenilor frumosi; ...si m-am gandit cum sunt ei oamenii frumosi , frumosi la suflet ,frumosi in ganduri si mi-am dat seama ca lumea in care noi traim acum ,nu e chiar o lume ...frumoasa ! Dimpotriva... Din pacate ,lumea e ciudata si urata ...si mergand pe firul logic ...cum ar putea sa existe povesti frumoase unor oameni care ,din pacate , traiesc intr-o lumea urata ,cu susul in jos ...Aici ,cred ca e problema fiecaruia ...cumva ,aici ,este paradoxul ...Sa lupti sa fi , sa lupti sa te pastrezi ,sau sa devi un om frumos ....la suflet ,si apoi la chip . Tu ,cititorule ,ce crezi ?!
Ei ...si chiar daca e ,doar o dimineata geroasa de Ianuarie...O cafea face cat o mie de cuvinte !!! :) Pe mine ma trezeste si imi ofera o stare de bine ! Sa aveti o zi binecuvantata cu liniste !
// Sunt doar o femeie ca atâtea altele îmi spăl iubirile în lacrimile şiroind şi le întind ca pe nişte rufe la uscat să se umple de soare. Mă învelesc în vise pe care ploile toamnelor le spală neiertătoare mai e timp le strig până când am să devin un pumn de oase albe. Sunt doar o femeie, am în piept o singură inimă pe care trebuie să o împart tuturor celor îndrăgostiţi de mine întâi mamei pentru sărbătoarea naşterii apoi tatălui care mi-a dăruit un nume apoi tuturor oamenilor care s-au bucurat de naşterea mea şi tuturor acelora care nu s-au bucurat. Dragostea nu alege ea se dăruieşte şi celor buni şi celor răi. Sunt doar o femeie ca atâtea altele uneori însă înfloresc în mine cireşii şi plâng izvoarele zorii mă prind întinzându-mă în faţa ferestrei şi atunci mă simt mare cât un munte desupra mea zboară stoluri de păsări arborii mei sunt plini de triluri fiecare floare e doar un gând de-al meu. Sunt o femeie la fel ca orişicare alta şi totuşi eu privesc cerul cum mi-aş privi propria inimă viaţa este o lectie pe care o înveţi în fiecare zi de la ceilalţi uneori sunt atât de albă încât mi se pare că sunt doar o adunătură de fulgi de zăpadă alteori sunt plină de flori colorate când întind braţele frunze şi flori mă acoperă iar păsările aleargă să-şi facă în umbra lor cuiburi sunt o femeie ca oricare alta, zâmbetul meu înnebuneşte sufletul unui singur bărbat dragostea apare întotdeauna însoţită de un clinchet de clopotel care rămâne să-i măsoare clipele până la moarte. De câte ori râd moartea face un pas în urmă, de câte ori plâng ea se apropie nepermis de mult. Fugi moarte ,fugi o alung ! Nimic nu sperie moartea mai rău decât hohotele de râs. Învaţă să zambeşti femeie, mi-a spus bărbatul meu în clipa când iubirea mea şi iubirea lui au devenit una. Mă sperie totuşi trecerea anilor , dar numai atunci când mă privesc în oglindă de aceea în casa mea toate oglinzile sunt acoperite. Drept pedeapsă Dumnezeu a pus atunci în trupul meu o scorbură zilele mele sunt alunele din ea , dar veveriţele vin si pleacă fără să le atingă am învăţat până şi veveriţele să râdă. Doamne ai milă de mine, îi spun uneori şi el nu spune nimic doar mama când îmi apare în vis varsă o lacrimă şi-mi pune mâna ei uscată pe frunte şi nu ştiu dacă mă ceartă sau mă mângâie când spune că Dumnezeu o întâmpină de-o vreme râzând. Sunt acum mamă o femeie ca oricare alta, sunt doar o femeie, îi spun şi de întristare mă scutur. Opreşte-te, îmi spune când alunele o iau razna. Pe fiecare alună, grijulie, varsă o lacrimă şi-n jurul meu pe loc simt cum creşte pădurea.//
