Imi este dor nu de tine suferinta chiar daca nu sunt ucigas ti-as tintui inima si te-as spânzura pe cruce sa atârni în bataia vântului si-a gerului sa te batjocoreasca trecatorii lovindu-te peste obraz cu flori de crin sa-ti amintesti ca dragostea poarta plete albe nu- mi place nimic la tine nici macar privirea cea de miel pregatit de sacrificiu mâinile cu degetele ca niste radacini de copac înfingându-si adânc seva în carnea celor slabi ti-ai îndesat picioarele adânc peste rasuflarea lor pe cei mai multi i-ai dat întunericului legându-le gândul de parul deznadejdii, ce-ti pasa tie de drama launtrica a celor ce privesc doar un petic de cer sau de cei ce calatoresc spre Golgota cu trupul plin de rani sufletul meu arzator te-a topit de atâtea ori si nu te-ai multumit ai folosit acelasi siretlic... realitatea, de cele mai multe ori devii o taina neînteleasa nici macar de filozofi ,oare ce putem face sa nu mai fim prieteni... te las aici poate nu ne vom mai vedea niciodata si îti spun raspicat: îmi este dor doar de Cuvânt sa ma înveti cum pot accepta suferinta!
de Maria Prochipiuc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu